Miercurea Neagră și guvernul de sacrificiu

Miercurea Neagră și guvernul de sacrificiu
Publicat: 19/01/2017, 09:24

Ia să vedem, ce avem aici:

Avem un sistem penitenciar criminal (despre care am scris încă de acum doi ani): infect, mizerabil, umilitor până la anihilarea personalității. Cine spune: „Dă-l în mă-sa de condamnat, așa-i trebuie, dacă a încălcat lege” este, cel puțin, inconștient.

Un cetățean care a încălcat legea, conștient sau nu, într-un anumit moment, poate fi recuperat social, dacă statul – el însuși, cvasi-nefuncțional, în sensul asigurării vieții decente totalității cetățenilor săi, potrivit Constituției – va asigura condiții de detenție și recuperare conform legilor și normelor europene. Câtă vreme statul nu va face asta, va lăsa sistemul să transforme fiecare condamnat recuperabil într-un potențial infractor „școlit”, un element antisocial, marginalizat și eșuat.

Mai avem un stat multiplu penalizat de CEDO, cu sume în cuantum care riscă să ajungă, în timp, la ordinul sutelor de milioane de euro, consecința hotărârilor pronunțate de Curte, în favoarea românilor deținuți în condițiile arătate mai sus.

Mai avem o sumă de politicieni cu bube-n cap, dosare și condamnări, care doresc să fie prim-beneficiari ai posibilelor măsuri – între care grațierea și modificarea codurilor penale – de „umanizare” a spațiului penitenciar, identificate ca atare de puterea nou aleasă și elaborate peste noapte de Guvernul Grindeanu.

Mai avem CSM, Înalta Curte, Parchetul General, DNA, care se opun transformării legislației juridice, peste noapte, prin ordonanțe de urgență, „emise cu dedicație pentru unii dintre capii politici ai noii puteri”, declarațiile vizându-l, în primul rând, pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

Mai avem o grabă absolut nejustificată a executivului și a ministrului Justiției, Florin Iordache, care au definitivat, târziu, în noapte, textul celor două Ordonanțe de Urgență privind grațierea și unele modificări aduse Codului Penal, spre a fi adoptate în ședința guvernului, de astăzi, fără consultări publice și de specialitate, prealabile.

Avem un președinte vânător-jucător, Klaus Iohannis, apărut inopinat la Palatul Victoria, pentru a-i cere premierului maturizare politică grabnică, legat de iminenta „învederare” a, încă, nevăzuților „Elefanți roz”.

Și, mai avem, surpriza etapei, aproape 10.000 de oameni mărșăluind prin centrul Bucureștiului, protestând, astfel, împotriva emiterii ordonanțelor sus-amintite.

Ce am înțeles noi din toate acestea?

Că Iordache a bifat, după marți, și miercurea neagră;

Că Iohannis a devenit președinte vânător;

Că, în locul opoziției politice, românii fac opoziție în stradă, mult mai fermă și mai vizibilă decât orice partid scăpătat;

Că Dragnea a plecat, mai devreme din țară, ca să lase guvernul de sacrificiu al lui Sorin Grindeanu să intre în ghearele și gura românilor.

Că Dragnea ar fi beneficiat, pe loc, de prevederile noii legislații, făcându-se neștiutor și „chinez”.

De ce, toate acestea? Din cauza aroganței unei puteri care nu a înțeles nimic din propria victorie! Din cauza secretomaniei și a lipsei de transparență în luarea deciziilor și emiterea unor acte normative. Din cauza faptului că a pus Parlamentul în umbra cabinetului Dragnea-Grindeanu. Din cauza faptului că liderul PSD și compania au considerat că nu e necesar să-i consulte pe magistrați sau să-i explice poporului ce – și de ce – au de gând să facă.

Iar dacă Dragnea a avut impresia că România de astăzi este România lui Năstase s-a înșelat profund.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Elena Udrea e nevinovată! Ce i-a făcut Traian Băsescu
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×